Mezzo-soprana Camelia CUZUB începe să se afirme în lumea muzicală cu vocea sa unică, penetrantă.

Camelia a absolvit Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, ca apoi să urmeze studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, având-o ca mentor pe lect. Univ.Dr.Heliana Drăgușin. A participat la concursuri importante, unde a obținut numeroase premii: Concursul Internațional „Sigismund Toduță” (premiul I), Concursul Național „Drumul spre Celebritate” (premiul III), etc.

Camelia s-a perfecționat urmând cursuri de măiestrie vocală susținute de Leontina Văduva, Viorica Cortez, Canto Vocal Program București, Canto Vocal Program Zagreb și a fost selectată pentru a reprezenta Universitatea Națională de Muzică în cadrul programului „Erasmus+ la Royal Academy of Art Haga și la Conservatorio di Musica „Arrigo Pedrollo”, Vicenza.

Anul 2020 reprezintă pentru ea un dublu debut: pe scena Operei Naționale București în cadrul Festivalului „Chei” și pe scena Teatrului Rossini în cadrul Festivalului Rossini prin intermediul Accademiei Rossiniene Alberto Zedda.

Trivia: Cu toate că viața ei este dedicată carierei artistice, Camelia iubește călătoriile, cititul și dansul. În plus, artista este pasionată de tot ceea ce înseamnă artă, de poezie, de pictură și de design vestimentar.