Bogdan ȘERBAN
Solistul Bogdan ȘERBAN este absolvent al Universității Hyperion, Facultatea de Arte, specializarea „Artele Spectacolului” (Actorie). Bogdan a început cursurile de canto in anul 2004, participând la numeroase festivaluri și emisiuni …
Solistul Bogdan ȘERBAN este absolvent al Universității Hyperion, Facultatea de Arte, specializarea „Artele Spectacolului” (Actorie). Bogdan a început cursurile de canto in anul 2004, participând la numeroase festivaluri și emisiuni …
Andrei Ștefan RACU este licențiat al Universității Naționale de Muzică din București, Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală – Secția Dirijat Orchestră, la clasa Conf. Univ. Dr. Petru Andriesei …
Bas-baritonul Sergiu NEAMȚU este absolvent al Colegiului Național de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, ca elev al tenorului Daniel Zah. În această perioadă, se remarcă pe scena „Capitol”, în calitate …
Baritonul Silviu-Alexandru MIHĂILĂ dispune de o experiență profesională notabilă, dovedită pe importante scene din țară și din Europa, precum Sala Mare a Ateneului Român, The Bridgewater Hall din Marea Britanie, …
Ioana IORDĂNESCU, nume de scenă Ayona, și-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică „George Enescu”, din București. A studiat vioara (de la 4 la 14 ani) și complementar pianul. …
Tenorul Octavian ENE este, în prezent, student al Universității Naționale de Muzică din București, având ca mentori pe marele tenor Ionel Voineag și pe baritonul Ștefan Ignat. De asemenea, a …
Solista Jennifer DUMITRAȘCU a crescut in lumina reflectoarelor. Cântă de la 4 ani, iar la 5 juca deja rolul Carinei în telenovela „Îngeraşii”, urmând „Aniela”, „Pariu cu viața” , „O …
Natalia DRAGOMIR a absolvit Facultatea de Actorie în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale”, promoția 2017, la clasa profesorului Florin Zamfirescu. În ultimul an de facultate, …
Mezzo-soprana Camelia CUZUB începe să se afirme în lumea muzicală cu vocea sa unică, penetrantă. Camelia a absolvit Liceul de Arte „Bălașa Doamna” din Târgoviște, ca apoi să urmeze studiile …
Soprana Andreea Diana BLIDARIU este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, secția Canto clasic, unde obține diploma de licență în anul 2016, iar în 2018 diploma de Master. …